De multe ori termenul de consultanță a fost înțeles eronat. Mulți consultanți care apoi s-au redenumit coach, au apărut pe piață, schimbând în realitate adevăratul sens al activității și aducând din păcate daune acestei activități.
La un moment dat aveam impresia că nu mai există niciun angajat, toți deveniseră consultanți. 🙂
În realitate un consultant în dezvoltarea afacerilor înseamnă de fapt un ”ochi” profesionist, neimplicat sentimental, cu o sarcină simplă și clară: să eficientizeze toate procesele interne ale firmei, pe toate palierele sale.
Experiența clară în domenii de activitate unde sunt implicate mai multe procese. Ca exemplu, o multinațională. Dacă a petrecut măcar 5 ani într-o poziție de conducere în multinațională (având evident și rezultate!), probabil că va ști să te ducă pe drumul cel bun și pe cele mai înalte culmi. Consultantul nostru dedicat are o astfel de experiență, a manageriat echipe mari sau foarte mari, a implementat proceduri vaste și a face acest lucru din 2009. Nu ne crede pe cuvânt, poți să-ți stabilești o întâlnire preliminară și să te convingi singur! Întâlnirea preliminară este gratuită așa că poți doar să câștigi din asta!
De multe ori este nevoie de o gură de aer, de o idee inovativă, de o formulă de deblocare, mai ales atunci când ești foarte implicat în procesele firmei. Un consultant este cea mai bună soluție pentru tine, chiar și dacă este pentru o perioadă minimă de timp, de 3 luni. Lucrul cu un consultant îți dă perspective fabuloase despre ce poți să îmbunătățești și totul cu o investiție mică în raport cu ceea ce vei primi!
Pregătește-te de 1-2 săptămâni în care să discuți cu consultantul tău. Pentru o analiză corespunzătoare va fi nevoie să îți aloci până la 2 ore pe zi pentru a discuta cu el și pentru ca el să asimileze tot ce are nevoie pentru a-ți oferi apoi soluții personalizate.
Consultantul își va petrece un anumit număr de ore pe săptămână, fie în cadrul firmei tale fie în mod remote, va discuta cu angajații tăi, va crea proceduri de lucru, va urmări pas cu pas obiectivele stabilite, va urmări toate obiecțiile umane sau obstacolele apărute sau cu potențial de apariție, va inova după caz astfel încât ținta să fie atinsă.
După compilarea informațiilor, consultantul va avea nevoie de 1-2 săptămâni pentru a analiza, gândi, testa și prezenta soluțiile personalizate nevoilor companiei tale. Acestea ți se vor prezenta în mai multe module, în funcție de numărul de departamente pe care le dorești îmbunătățite.
După o perioadă minimă de o lună, veți analiza activitatea împreună cu consultantul, veți urmări împreună rezultatele obținute, calibrarea acestora pe obiectivele propuse precum și alte obiective noi sau îmbunătățite. Veți stabili pașii de acțiune pentru următoarea perioadă. Analizele se vor realiza optim, lunar.
O dată cu prezentarea soluțiilor, consultantul îți va oferi și formule de implementare a obiectivelor asupra cărora a găsit soluții. Îți va prezenta metoda optimă de implementare, îți va comunica estimarea în timp a implementării, îți va estima rezultatele și implicațiile aferente.
Prin urmărirea îndeaproape (a nu se înțelege micromanagement) a proceselor modificate sau implementate de către consultant, se va compila rezultatul obținut, se va analiza ce trebuie să aibă loc din acel moment începând și veți primi strategiile necesare a fi aplicate pe viitor. Veți stabili dacă va fi nevoie de consultant sau le vei putea implementa singur.
Consultantul nostru are 10 ore pe săptămână alocate pentru a discuta despre afacerea ta. Prima ședință este gratuită.
Pentru că avem foarte multă experiență cu firme din toate domeniile de activitate, pentru că avem prin experiența acumulată și un know-how pe care nu credem că îl vei mai găsi în altă parte, pentru că suntem pasionați și avem consultanți cu bagaje de cunoștințe impresionante.